Radu CRISAN, MyHardSelf

Tare grea e prima saptamana de dupa concediu, mai ales ca lumea te ia drept odihnit (ceea ce, teoretic ar trebui sa fiu) si toti te complimenteaza cu “cat de odihniti arati…”. Ne-am odihnit, ce-i drept, desi a fost cam scurt – pentru cata oboseala am acumulat anul acesta, dar ne-am si distrat si am vazut locuri frumoase din tara noastra – insa adresabilitatea si serviciile, sincer, lasa de dorit dupa cum am inceput sa povestesc aici, aici si aici. Am plecat din Maramures hotarati sa cautam frumusetea apusenilor si asa am luat drumul Clujului.

Coborand de la Ocna-Sugatag spre Targu Lapus am vazut, cred, cea mai frumoasa priveliste a maramuresului pe un drum cu 2 benzi, relativ ok, care a serpuit cam 50 de kilometri printre stanci. Frumos. Insa de la Targu Lapus spre Dej – ne-am intalnit cu acelasi peisaj dezolant al drumurilor care incep cu DN … : camioane poluante, bizoni in trafic, cretini care arunca mizerie, etc. Am revazut Clujul intr-o zi de  duminica, ne-agitat dar stralucitor ca de obicei. Mi-am adus aminte de prima mea vizita la Cluj – cand aveam cam 12 ani si, coborand in gara (mergeam intr-o tabara) am cerut un suc rece pe care l-am baut rapid, de sete. Alaturi de mine, un munte de ardelean mustacios isi termina bere dintr-o suflare si ma intreaba: “sete ti-o fost?” Eu: “i-hi !”. “No, asa o fost si la minie!”.
Bineinteles ca ne cam rodea foamea si de cand plecasem tot ne amagea Raluca, ba ca oprim la Cluj, ba ca la Turda … pana la urma tot seara am mancat. De la Turda am facut la dreapta spre Apuseni si mers de-a lungul Ariesului spre una dintre cele mai frumoase zone romanesti, fara nici o indoiala. Inca de cum am trecut de Cheile Turzii, peisajul incredibil al Apusenilor scaldati de Aries ni s-a aratat de-o parte si alta a drumului ce serpuia de-a lungul raului. Titulul articolului de atunci l-am pastrat, de la constatarea Ralucai – spusa din tot sufletul … “Apuseni rulz … maramures… ”  ”maramures , my ass” – am completat eu si am ras copios – pastrand titlul in minte.

Chestiunea cu cazarea s-a repetat si la Albac. Domnul Zan de la Ocna Sugatag ne-a recomandat o fosta angajata de a lui care locuia intr-o localitate din apropierea Albacului (Campeni). Doamna, foarte amabila de altfel, ne-a recomandat o pensiune … buna. Poate cea mai buna dar sigur si cea mai scumpa. Cred ca nu intelesese exact ce cautam noi. Nu cautam piscina si chelneri la pat. Nu, cautam cazare adevarata, sa cunoastem moti adevarati cu obiceiurile lor cu mancarurile lor si cu experienta lor de viata. Asta cautasem in Maramures si timp de 3 zile nu l-am gasit decat pe Domnul Zan si pensiunea sa minunata. Si am gasit si la Albac. Eu stiam alta pensiune fiindca mai fusesem in urma cu ceva ani impreuna cu niste prieteni insa aia era ne-primitoare si ocupata. Ne-am cazat intr-un final la Pensiunea Dayana. O casa atat de curata cum rar mai vezi si niste oameni super primitori. Cu o meteahna insa.
In fine, sederea noastra la ei a fost ok, ne-am inteles de minune, am baut cea mai buna palinca, ever si ne-am simtit foarte bine. In schimb, aveau si ei o problema – problema generala a romanului cu un copil de clasa a V-a: are, nu are chef plodul trebuie sa faca lectii dom’le. Chiar ne-au cerut parerea, disperati fiind, fiindca Dayana (fata lor si brandul pensiunii) nu voia sa citeasca. Cum sa vrea sa citeasca copilul scapat de scoala, in vacanta de vara? Mai ales ca era si un copil agitat – pe care mai greu il convingi sa stea intr-un loc sa citeasca. Psiholog din firea ei, sotia mea le-a explicat ca metodele de invatamant ar trebui mulate pe firea fiecarui copil si daca acesta prefera sa alerge si sa se miste tot timpul – e imposibil sa il convingi sa stea la birou cu cartea in mana. I-ai un iPod si pune-l sa asculte audio-books. Da de unde … vorbele Ralucai au trecut pe langa familia noastra, convinsa ca acest copil trebuie educat. Asadar, plateau o profesoara care sa stea moca la pensiune si, intre plaja si mese sa faca “ordinea operatiilor” cu fata. Deci sincer, ne era noua oarecum … astia cum vedeau copilul prin curte incepeau: “Dayana, treci la invatat, fa excercii Dayana … mai repede ! Nu comenta ! &^%$@#$*&^ de copil!” . Ne-am amuzat foarte tare pe faza asta fiindca dupa ce tipau la copil ne asteptam sa ne puna si pe noi la vreo doua fractii si trei impartiri. Nu s-a intamplat asta, desi, eu cu Florin ne-am bagat putin nasul in caietele fetei si am realizat ca … telefonul cu calculator e super tare.
Va las asadar cu cateva fotografii … urmand ca maine sa va amuz cu aventurile in pestera Scarisoara si Rosia Montana – first encounter.

Noapte buna si nu uitati ca …

“Sa iti traiesti viata este ceva foarte rar. Majoritatea oamenilor doar exista” - Oscar Wilde (1854 – 1900), dramaturg si scriitor irlandez, reprezentant al curentului estetizant englez.

Iti multumesc ca imi citesti articolele si iti recomand deasemeni Muzica Sufletului Meu(II) si Secretul Succesului fara Stress