Radu CRISAN, MyHardSelf

(lui Tudor si Mircea, cu drag)

Tin minte ca eram un pusti cand am aflat la o ora de istorie despre denumirea Romei si tot ceea ce a insemnat nasterea imperiului Roman – construit in jurul unui bastion de cultura, putere si civilizatie – adica tot ce este ROMA. Ma fascinase atunci ideea ca grandoarea imperiala a orasului a fost “fabricata” din jocul celor 2 frati, Romulus si Remus, care au decis sa numeasca orasul dupa numele unuia dintre ei, in functie de cati vulturi i-ar fi survolat pe  fiecare pana la finalul zilei. Numita ca si Iasiul nostru – Septimontium (cele sapte dealuri) Roma a devenit curand orasul liderilor mondiali de la acea vreme. Aceasta, pentru mine a fost si prima dovada de management din istorie, primul act clar de suveranitate si o transpunere epica a ceea ce inseamna leadership-ul. Ma intreb, pentru fiecare in parte, oare cati vulturi ne survoleaza pentru a fi lideri, pentru ca, asa cum legenda Romei o afirma, nu poti fi un lider daca esti survolat de …  vrabii.

E drept, timpul a trecut si am parasit legendele pentru a face loc faptelor si ideilor proprii. M-am trezit insa tarziu la realitate si iata-ma, la 30 de ani, inca un visator si un cautator de aur. Ma alimentez din visul fiecarui om pe care il intalnesc in drumul meu precum spunea Freud si inca mai incerc sa aflu ce trebuie sa fac pentru a fi cel mai bun vultur.

Am intalnit cativa oameni minunati in ultimul an. Recunosc, nu a fost cel mai bun an dar mi-a adus noi viziuni asupra vietii si asupra propriei mele persoane – un an cu schimbari radicale si intorsaturi de situatie ca intr-o carte de James Clavel. Am invatat lucruri noi si am mers in locuri noi. Insa cel mai important lucru pe care mi l-am reamintit este ca onoarea este atributul necesar pentru a fi vultur. O batalie pe care o poate castiga cineva este atat de relativa incat o singura suflare o poate face uitata – onoarea ramane pentru toata viata.

Mi-am dorit mereu sa fiu in lumina reflectoarelor si sa demonstrez. Ce? Iata un motiv bun de reflectie. Mi-am dorit mai mult ca limitele sa se prelungeasca la infinit si granitele sa imi cada la picioare. Asa sunt eu, un visator. Am vrut si vreau mereu sa am pasul suficient de lung ca sa “tin pasul” cu cei mari – cu adevaratii oameni pe care merita sa ii survolezi. Si atunci in ce sa mai cred? Ce confesiuni sa mai aleg si cui sa le spun? Cred ca mie si in mine. Aceasta este credinta pe care nu o voi pierde niciodata si niciodata nu voi fi o prepelita ascunsa in ogor. Vreau sa fiu vultur – la fel ca mentorii mei.

Pana la urma cu totii avem o cale: spiralata si intortocheata in jurul unui leader, fie ca suntem pasari de pamant sau vulturi. Eu sunt un vultur si ii multumesc leaderului meu ca nu a crezut altfel niciodata.

“Pluteste drept inainte si chiar daca pamantul pe care il cauti nu exista inca, fii sigur ca Dumnezeu il va crea pentru a-ti rasplati indrazneala !”  (Regina Isabella catre Cristofor Columb)

Iti multumesc ca imi citesti articolele si iti recomand deasemeni Plangacioasii din Vanzari sau De ce Muncim.