Nu stiu de ce, dar in seara asta, toata presiunea pe care o simt de ani intregi (si mai ales in ultimul an) apasa mai greu. Probabil ca vestea plecarii Danei m-a umplut de obida si de o nefericire imensa. Asa sunt eu, un prost pasional si un visator; incurabil de absurd. Absurd. Pun suflet, mă implic cu toata ființa mea într-o nesfarșită și energică lupta pentru a face lucruri marețe însă numai pentru a ma angaja, mereu, în masochistele finaluri indiferente ale „beneficiarilor”. Nu vă faceti că nu înțelegeti ce vreau să spun.

O lume „ph”

A fost o lume  fascinantă. Eram atat de mandru… Am pierdut și ultima urmă de mandrie atunci cand, într-o dimineață, m-am simțit drept ultimul „punct negru” pe un perete alb. Atat de singur încat, dacă nu te uiți cu toata atenția , il pierzi, se contopește cu monotonia din jur, toată la fel de indiferentă. Nu mai sunt luptători în jurul meu, toți s-au transformat în „zombie” și nu mai știu decat să recite din slide-urile prăfuite pe care le-au văzut ei acum nu-știu-cați ani la un training și care acum sunt „un-challanged”.

Lumea „pharma” a fost o lume a eleganței. O lume elitistă, a exclusivismului științific combinat cu savoarea succesului. Lumea pharma a fost o lume fascinantă. Deși nu am fost un pionier în domeniu, îmi amintesc cu plăcere timpul în care am fost un consilier pentru toți colegii medici pe care îi vizitam. Da, consilier în actul terapeutic, căci asta era, inițial, meseria și baza reprezentantului medical. Purtam cu plăcere discuții variate despre patologie și învățam la fiecare vizită lucruri noi de la medicii mei – lucruri pe care, cu dibăcie le „vindeam” drept cunoștințe valoroase altora, completand astfel informațiile despre patologie și farmacologie ale tuturor și perfectand actul terapeutic. Reprezentam interesele științifice ale unei companii farmaceutice în cabinetul unui medic, nu instalam nici o gheretă în bazar. Eram unul dintre mulți și lupta se dădea atunci pe market-share în sensul caștigării încrederii terapeutice. Oare aceste cuvinte, citate în lumea farmaceutică, mai au sens astăzi? Colegii mei de la alte companii farmaceutice erau, majoritatea înfumurați. Pe bună dreptate. Aveau și motive să fie: unii erau primiți cu plăcere de profesorii universitari din clinică și discutau cu aceștia despre studii clinice. Altfel de studii clinice decat înțelesul de astăzi al acestui concept: studiile acelea care zac acum în pliantele din balcoane și portbagaje, ce așteaptă ziua de incinerare. Era o lume fascinantă în care oameni culți, medici sau farmaciști, bioingineri sau biologi, impecabil îmbrăcați și cu un deosebit de dezvoltat bun simț promovau medicilor sănătatea pacienților lor. Și o făceau cu diplomație, etică și multă, multă decență.

Mă simt acum ca un bătranel care abia așteaptă să spună : „Erau alte timpuri atunci … ”. Sigur că erau. Farmaciile așteptau „pacienți” nu „clienți” și nu făceau programe de fidelizare pentru a atrage pensionari cardiaci. Lumea își permitea pastile cum, de altfel își permite și astăzi – doar că atunci nu știau că „se poate și în rate” iar cazurile disperate erau și vor rămane cazuri disperate, nu le-au inventat acum campaniile pharma, drept scuză pentru ceea ce consideră unii „competitivitate”.  Desigur, alea erau și vremurile (nu chiar atat de îndepărtate – maxim 7 ani în urmă) în care pacienții nu băteau cu pumnul în masa medicului de familie pentru rețete și nu începeau discuția cu: „Dă-mi trimitere la …”. Înainte de a fi doctor, medicul de familie a devenit un fel de obstacol în calea terapeutică a bolnavului care are nevoie de un consult cardiologic sau neurologic pentru că „așa s-a gandit el”. O „consultație” la medicul de familie (căruia, între noi fie vorba, i-au rămas vaccinările – ca să nu uite că practică medicina) începe cu: „Aș dori o trimitere la gastroenterologie fiindcă dau des parțuri” nicidecum cu : „Am o problemă, mă doare … , simt …, ce părere aveți?”. Pacientul știe că trebuie să primească gratuit și repede, orice. El, doar, a plătit o viață la stat. Aici au intervenit cu multă „istețime” și multe companii farmaceutice care au pus în carca medicului „satisfacerea nevoii clientului” : avem noi pastile gratis la farmacia X fiindcă dăm discount și dăm mai ieftin să moară concurența. Concurența … ce să facă? Singurul lucru pe care îl știe: „ce, noi suntem mai proști?” 40 + 15 și 20%. Sună cunoscut ?

Bazariștii

Începutul sfarșitului pentru nobila îndeletnicire de reprezentanță medicală îl constituie debutul „bazariștilor”; în ambele capete ale baricadei. Dar, pentru a înțelege termenul de bazarist, stimate coleg, dă-mi voie să te conduc într-o altă călătorie temporală, în vremea „boom-ului” economic, atunci cand „duduia” economia romanească și toate buletinele se „cereau” la plasme , laptopuri și concedii în Antalya.

Era acea perioadă de haos existențial în care totul era posibil și managerii locali erau făcuți în zilele în care, șefii mai mari manifestau fireasca bună-dispoziție fiindcă fuseseră „norocoşi” cu o seară înainte sau, pur și simplu se plictisiseră de senzația aia de limbă umedă în posteriorul prea lustruit. Era vremea în care, întocmai ca în filmele horror de mana a doua, un monstru se năștea într-un canal părăsit și nimeni nu bănuia nimic. Companiile își măreau echipele pentru că își doreau mai mult, multe vanzări, piața să fie a lor. Analizele de zonă arătau cum cresc nișele de piață și cand cifrele arătau plăcinte din ce în ce mai mari, firmele își doreau felii din ce în ce mai mari. Toată lumea vorbea de creșteri de pacienți noi care trebuie să fie ai noștri. Stop cadru. Eroarea nr. 1: pacienții noștri. Haideți să vedem cat adevăr este în aceast pronume posesiv. În încercarea lor de a da cat mai multe medicamente, mai multe decat concurența, mai multe decat ar putea da concurența în farmacii, companiile (împreună cu distribuitorii, desigur) au inventat discountul suplimentar. Și farmaciile au început să cumpere. Au început să cumpere fiindcă era ieftin, era o afacere și reprezentanții au început să vină tot mai des și să le asigure că medicamentele vor fi prescrise cat mai repede de către medici. Nimeni nu a văzut atunci eroarea. Dimpotrivă. Trainingurile reprezentanților, ținute de traineri – vanzători de oale și uscătoare de păr, au început să se axeze pe „închiderea cercului”, pe legarea medicilor de farmacii și pe forțarea prescripțiilor medicilor în farmaciile care cumpăraseră marfa și făcuseră suprastoc, pe rețete contra bani. Aceste traininguri își pierduseră esența lor: oamenii nu erau învățați cum să transmită informația disponibilității ci mai degrabă instruiți cum să transmită medicului că așa îi vor fi verificate prescripțiile. Medicii au început să fie vizitați tot mai rar de reprezentanții medicali. Locul acestora a fost luat de bazariștii care tranzacționau „pacienții lor”. Și farmaciile au cumpărat mai multă marfă. Dar au văzut că discountul, oricat de dulce ar fi, nu ține loc de data expirării și au început, la randul lor, să pună presiune pe medici. Și uite așa, încet încet, au început și scandalurile în presă, la televizor, în ziare, rețete false, tratamente umflate, probleme. Dar piața a crescut, companiile și-au angajat și mai mulți oameni, fără studii medicale, fără abilități de dialog medical, fără scrupule – bazariști meniți să facă tranzacții simple și să vandă discounturi. La cat s-a ajuns? Pachete cu valoare totală a reducerii de 90 % !!!! Da, ciți bine: 90%. În ce fel acest lucru se numește competiție? 90% ? Se dau produse farmaceutice gratis pentru a caștiga ce? Nu e etic din partea mea să dau acest răspuns, deși e simplu de intuit. Cum a rămas cu reprezentanța medicală? Cum a rămas cu consilierea doctorului pentru a prescrie un produs față de altul ? Cum a rămas cu beneficiile reale care țin de farmacologie nu de valoarea unui discount?
Un coleg mă întreba zilele trecute pană unde se va merge? Există și un alt fund al sacului? Se poate merge mai jos decat atat? Probabil că da. Nu știu. Știu însă că acești monștri noi i-am creat. Tot acest marasm a fost creat din ambiții stupide și orgolii de manageri fără scrupule. Pharma e plină de ei.

Quo Vadis ?

Sunt intolerant la schimbare – ar putea spune multe capate pătrate. Așa o fi. Mai degrabă sunt incompatibil cu schimbarea, nu intolerant. Am încercat să mă mențin cat mai mult în zona asta, etică, învechită. Am încercat să nu cad în patima discounturilor și să nu cad în patima tranzacționării comerciale a actului de reprezentant medical. Simt că mă sufoc. Mulți în jurul meu asta fac și asta vor face mult timp. Nu zic că e rău, nu am nici capacitatea și nici dorința de a judeca. Este doar altfel. Altfel decat pot eu să fiu. Am arătat totuși că se poate și în „good-old-fashioned way!”. Se poate, dar nu mai e timp să așteptăm creșterile normale ale unei molecule. Toată lumea vrea acum, de frica unui concurent mai puțin scrupulos, sau, mă ror, așa cum e vorba acum, mai „competitiv”. Nu cred în a da marfă cu discounturi mari pentru a caștiga business. Nu cred însă nici că acest lucru se va repara curand.

Lumea pharma s-a transformat într-o curvă dată cu prea mult ruj și cu rochia boțită de atata îmbrăcat și dezbracat. Unii spun că e vina genericelor, alții că e vina guvernului. Eu cred că e vina lăcomiei și a orgoliilor de oameni mici. Spațiul acela elitist a devenit o cloacă a înjurăturilor și, deși au vrut să fie salvatorii medicinei romanești, bazariștii au reușit să arunce cu noroi în toți cei care se numesc acum reprezentanți medicali. ÎN TOȚI ! Cine naiba te mai crede acum că joci cinstit? Ce spun medicii? Toți sunt la fel, o apă și un pămant, niște mizerabili care ne irosesc timpul și cred că ne pot umili cu propunerilor lor ! Ce, nu știați ? În afară de excepțiile tagmei, medicii au ajuns să fie scarbiți pentru că de-a lungul timpului, bazariștii (nu reprezentanții medicași) i-au jignit și le-au explicat că meseria lor poate fi transformată în oportunitate de afacere. Guess what : nu poate. Medicina este o meserie nu o afacere cu „pacienții noștri”.

Așa că, dragă coleg, multe mai sunt de spus. Ai grijă, te rog, să nu uiți că o coloană vertebrală într-o poziție cifotică pentru un timp, te face cocoșat o viață întreagă. Amintește-ți că medicamentele sunt pentru oameni, nu pentru market-share și medicii nu sunt „retetomate” ci persoane cu o educație înaltă care fac bine oamenilor. Ajută-i să facă bine. Nu pleca urechea la bazariști, uită de cei care te întreabă „cat/ce îmi dai?”. În fiecare zi, adaugă valoare meseriei tale. Promovează binele pe care îl face medicamentul tău, nu vinde discounturi. Știu, e greu, dar dacă perseverezi și te transformi într-o picătură chinezească ce a spus nu, e posibil ca într-o bună zi să descoperi că mai sunt și alte puncte negre, diferite, pe peretele alb. Nu te înjosi pentru nimic în lume, nu te apleca atat de jos încat să miroși mizeria celor care se tarăsc pentru comenzi. Nu cobora garda. Fii atent la ce îți spune omul din fața ta. Vinde valori nu prețuri. Ține minte că peste timp, trebuie să fii în stare să privești în ochi pe orice. Fii bun, fii cel mai bun. Citește mult. Citește tot despre patologie și medicament, învață. Știu, bazariștii îți spun că nu e nevoie, că „nu au medicii timp de prostiile astea”. Au și își doresc să vorbească cu oameni inteligenți. Dacă șeful tău nu înțele asta, atunci ești într-un loc nepotrivit. Dacă ești doar „un dobitoc care nu își face targetul”, atunci, colegul meu, fă o reverență în fața puterii absolute și actualizează-ți CV-ul. Am să țin minte toată viață ceea ce un country-manager mi-a spus (pe vremea cand country-managerii erau niște somități de o calitate deosebită): „I want you to win, but you’ll have to win the right way !”.

Fii corect, gandește-te la viitor și proiectează-te înainte. Gandește-te dacă vei regreta ceva ce vei face azi. Nu lua decizii pentru victoria momentului, s-ar putea ca maine să fie o înfrangere. Fii bun, fii etic și diplomat. Numai așa vom reuși să demonstrăm că lumea aceea de care spuneam la început încă mai există – atat timp cat oamenii de calitate există. Nu te transforma !  ( )

„Spune-i Măriei Sale că nu sunt supărat pe el și că l-am iertat !”

- Mareșalul Ion Antonescu către Gh. Lecca inaintea executiei, 1.06.1946

PS: Acesta este articolul cu nr. 100 !!! So … fireworks and champagne !!!

Acest articol este o parere personala si un pamflet si trebuie tratat ca atare. Nu exprima decat o opinie personala a autorului si trebuie interpretat ca atare, in sensul declaratiei facuta publica pe acest site

Somn ușor, Kurt Cobain !

a murit Adrian Paunescu

Astazi in jurul orei 8 maestrul a pierdut lupta.
Cuvintele sunt inutile … A fost un om pe care l-am admirat inca de copil, un om pe care am avut placerea sa il cunosc in casa prietenului meu Ionut Mancas si un om care mi-a luminat copilaria. Dumnezeu sa-l odihneasca !

Aceste stiri pe mine ma streseaza si ma enerveaza. Ma deranjeaza idiotii care imprumuta bani STIIND deja ca vor tepui finantatorul. Ca nu are de unde da banii pe rata (adica nu isi va rupe de la gura alcoolul pentru a redirectiona banii pe rata). Finantatorul (banca sau institutie) – alt cretin. Au dat bani tuturor descreeratilor care nu au nici macar cea mai mica urma de educatie financiara si apoi ii haituiesc sa isi recupereze bani aruncati pe fereastra.

Televiziunile sunt a treia categorie de tampiti. Fac povestile sa para atat de siropoase si de dramatice incat o stire care ar trebui sa sune : Un dobitoc a luat bani cu imprumut de la banca si nu ii mai poate da inapoi fiindca a ramas somer si injura guvernul de pe laptopul-sau-nou-in-rate sau prin plasma-in-rate-cu-buletinul. Cretinul acum isi da foc crezand ca va impresiona creditorul inconstient care nu a analizat nici macar o secunda solvabilitatea (uneori, poate o vizita la domiciliul solicitantilor de credit care par suspecti, ar rezolva aceste probleme). Ei bine, nu. Stirea suna ceva de genul : O biata familie din Valea Brusturelui a ramas pe drumuri dupa ce banca a executat contractul de credit de nevoi personale garantat cu imobilul de 1,3 camere in care acestia locuiau impreuna cu cei 14 copii.

Parinti, socri, bunici, eu si cei de varsta mea sunt initial impresionati la auzul acestor stiri si evident ca aproape versi o lacrima la inceputul stirii. Dar cand afli substratul incepi sa iei foc.
Sotia mea are o vorba atat de adevarata: Daca nu se face educatie financiara in scoli vom deveni un popor de datornici iremediabili cu nici o sansa de revenire la independenta financiara. EVER. Probabil ca ne salveaza religia predata in licee si orele de educatie fizica cu profesori perversi.

Cu tot respectul pentru cele sfinte si mai ales pentru cultura in care si cu care am fost crescut, trebuie sa imi manifest dezgustul despre ceea ce se intampla in fiecare an la Iasi de ziua Sf.Parascheva. In primul rand vin sute de mii de oameni care ingheata de frig noapte si zi pentru a se ruga. La coada lesina, rabda foamea si inghesuiala, rezista si considera efortul lor o jertfa care merita sa fie recompensata de catre Sfanta. In spatele acestui efort religios se afla insa o sarbatoare ce nu are nimic de-a face cu religia: autocarele cu pelerini care blocheaza parcarile, traficul inghetat in oras – municipalitatea uitand ca in afara de muncitorii din constructii, mestesugarii si agricultorii care tin cu sfintenie fiecare sarbatoare, mai suntem si noi – astia de muncesc la “patronul multinational” care nu ne permitem in mijlocul saptamanii sa intarziem acolo unde avem de mers. Probabil ca in curand, spre bucuria tuturor, se va mai declara o sarbatoare nationala si data de 14 octombrie si atunci carcotasii ca mine (care nu inteleg cat de important e sa fii acolo de ziua Sfintei) nu o sa mai aiba ce comenta. Carcotasii ca mine (pe care, o cucoana cuprinsa de frenezia momentelor ii numeste “indrumati de duhurile rele”) sunt si cei care nu isi pot explica cum se poate oficia o ceremonie religioasa de o asemenea amploare – la care se fac cozi de 3 km !!! si la nici 200 de metri distanta sa urle in aplauzele necredinciosilor si posedatilor: Iris, Alex Velea si altii, sa se traga artificii si sa se bea.

Nu pot intelege cum strazile Iasului se transforma intr-un bazar scump si plin de colorati care vand dulciuri supra-apreciate si piperate la pret, bucovineni care vand aceleasi caciuli de miel ( Duuuude !!!!), aceiasi papuci de casa batranesti si aceleasi geci scumpe si nu tocmai bine croite.

In curand scapam de o noua istambulizare a Iasului si ne intoarcem la normalul oras peste care vegheaza IN FIECARE ZI din Mitropolia Moldovei, Sfanta Parascheva.

E frumos cand e sarbatoare insa imi doresc sa stiu daca voi mai vedea vreodata un Iasi care rade si zambeste impodobit cu steaguri si stralucind de curatenie sau un mare bazar care murdareste cele mai frumoase strazi.

In primul rand medicii. Medicii au devenit niste popice, niste pioni mutati de ici-colo de catre minitri si ministere, de catre legi si prevederi, de catre amendamente si hotarari, incat au ajuns sa nu mai stie cine si ce trateaza. Nu mai sunt in stare sa scrie o reteta fara ca respiratia rece a CAS sa nu ii sufle amenintator in ceafa. Inspectorii de la casa au ajuns atat de jos, la fundul sacului cu bani, incat, intr-o continua vendeta de “identificare a infractiunilor din sanatate”, imprastie amenzi in stanga si in dreapta. Toti medicii cu care ma intalnesc imi spun acelasi lucru: “casa”  verifica fiecare reteta, indiferent de ce fel de patologie a fost in luna respectiva: daca a fost putina – de ce s-au prescris anterior de valori atat de mari si luna asta atat de  putin, daca au fost multe retete – de ce s-a scris atat de mult (chiar nu putem face un pic de economie la buget?) – si tot asa.

Pe de alta parte, de cealalta fata a usii cabinetului stau nelamuriti pacientii. Cei care nu mai inteleg nimic, cei care au nevoie de consultatie si de retete. Cei care, teoretic, fac sistemul sa se invarta. Desigur nu toti, nu toti din cei de la coada formata in fata cabinetului sunt si cei eligibili sa primeasca prescriptii gratuite si consultatii gratuite. Asta pentru ca suntem un popor NE-EDUCAT. Cum sa facem oamenii crescuti in intunericul, in ghiolbaneala si debandada de turma a comunismului sa inteleaga faptul ca ce a platit el la bugetul statului, ani de zile, in nici un caz nu acopera medicamente gratuite de mii de lei (da, mii de lei, credeti-ma stiu ce vorbesc), consultatii si expertiza de alte mii de lei. Oare cum sa ii facem sa inteleaga ca STATUL – sacul ala fara fund de la care a putut fiecare fura lua fiecare un surub, un sac, un parbriz, un curs, o masina, niste bani, etc – a cam ramas fara finante si nu mai are de unde face opere de caritate. In orice tara  civilizata, se platesc asigurari de sanatate cu sume considerabile.  Fiecare cetatean stie cu siguranta ce acopera asigurarea sa si la cati medici poate merge sau cate medicamente gratuite poate lua. In tara noastra minunata are cineva aceasta idee? Raspunsul la intrebarea: “Cate medicamente pot lua pe reteta gratuita / Cate consultanti gratuite la specialist (cu trimitere) pot avea pe luna?” raspunsul este: FARA NUMAR !!!! – sau, in fine, cat se poate. Si ne mai intrebam de ce se intampla ce se intampla.

Nimeni insa nu schimba nimic, nimeni nu intelege acest mecanism, in continuare avem senzatia ca STATUL e dator sa ne dea, sa ne faca, sa ne ajute. Statul trebuie sa faca diguri, sa opreasca ploile, sa opreasca virozele si doctorii care pleaca din tara, Statul trebuie sa plateasca toate medicamentele pentru toata lumea, indiferent de statut, Statul trebuie sa ne puna mamaliga in farfurie si da, STATUL trebuie sa aiba bani vesnic.

Oricat de rautacios ar parea aceste afirmatii – cred in ele cu tarie. Cred ca trebuie sa intelegem ca suntem in continuare foarte norocosi ca acest sistem de sanatate nu face diferente intre salariati si salarii, intre cei foarte norocosi financiar si cazurile sociale. Trebuie sa intelegem ca lucrurile se vor schimba si va veni probabil ziua in care banii de la bugetul de sanatate vor fi folositi (doh !) pentru sanatate si Spitalele Romanesti vor putea gazdui din nou, medici (adica cei care consulta pacienti nu cei care fac mii de rapoarte), cadre medicale medii si tesa – care nu trebuie sa sparga geamurile prefecturii pentru a trai decent si pacienti (cei care inteleg ca prin co-plata din sistemul sanitar contribuie cu cate putin la departarea fundului acela nesfarsit al sacului numit STAT).

Primarul Parisului era foarte îngrijorat în privinta invaziei de porumbei de pe Champs-Élysées.
Nu putea nicidecum sa-i alunge din oras. Întregul Paris era plin de excremente de porumbei. Parizienii nici nu mai puteau calca pe alei, nici sa conduci nu mai avea niciun haz. Costa o avere sa tot cureti strazile si trotuarele.
Într-o zi intra în primarie un om care-i face primarului o oferta.
„Îti pot scapa frumosul oras de plaga columbeasca fara nicio plata. Dar trebuie sa promiti ca nu-mi vei pune nicio întrebare. Sau, îmi poti plati un milion de euro si sa-mi pui o întrebare.”
Primarul cântari oferta si o accepta rapid. A doua zi, omul se catara în vârful Turnului Eiffel, îsi descheie redingota si elibereaza un porumbel albastru. Porumbelul albastru dadu de câteva ori din aripi si apoi se pierdu în înaltul cerului parizian.
Toti porumbeii din Paris au vazut porumbelul cel albastru si s-au adunat în aer în urma acestuia.
L-au urmat cu totii într-un nor urias spre Rasarit, departe, departe… A doua zi, porumbelul cel albastru s-a întors complet singur la omul ce-l astepta în vârful Turnului Eiffel. Primarul era în extaz. A considerat ca omul si porumbelul albastru au înfaptuit o adevarata minune scapând Parisul de plaga porumbeasca”. Desi omul cu porumbelul nu ceruse nimic, primarul i-a înmânat un cec cu un milion de euro si i-a spus ca, într-adevar, voia sa-i puna o întrebare.
Chiar daca s-au înteles ca nu-l costa nimic pentru curatarea orasului, se hotarâse sa plateasca un milion pentru a putea pune O ÎNTREBARE. Omul accepta banii si-l invita pe primar sa-i puna UNICA întrebare.
Primarul întreaba: „Aveti si un tigan albastru??”…

Tot ma gandeam zilele astea la anterioara cugetare si la cat de reala si omniprezenta este incompetenta. Nu numai ca oamenii nu invata nimic din recesiune, ba chiar se si complac in ceea ce li se intampla si, asa cum istoric am demonstrat-o de mai multe ori, asteapta cu unghia intre dinti un salvator care sa rezolve toate probleme.

Evident ca toata lumea se plange, nimanui nu ii merge business-ul, nimeni nu mai face bani si, datorita tuturor acestor lucruri, nimeni nu mai face nimic. In continuare, am 3 exemple in acest sens:

Episodul 1: Agentul de Asigurari Al….z

Eu si Raluca avem cate un plan unit-linked cumparat de prin 2007 (asigurare de viata + plan de pensie) la una dintre cele mai titrate societati de asigurare din Romania, considerata chiar cea mai competitiva.
Ei bine, ce patim? Trec cam vreo 2 ani si nimeni nu ne cauta, nimeni nu ne intreaba de sanatate, doar niste plicuri cu scadenta primei de asigurare. Cred ca stiti ce inseamna sa fii “haituit” de agentii de asigurare… Ei bine, dupa ce semnezi contractul … gata. A dat omul banii? Foarte bine. De ce sa il mai sun? Sigur nu mai face alta. Are vreo recomandare? ei … lasa, o sa il trimita direct la noi. Evident. Poate are un copil, vrea o asigurare mai mare … lasa ca suna el. Why bother?
Le scriu oamenilor un email, fiindca nu mai aveam nici un nr de telefon si noi nu primiseram politele aniversare. Abia asa s-au sesizat si intr-un final si-au facut timp sa ne caute, sa ne spuna ca pe ei nu prea ii intereseaza soarta noastra si l-au schimbat pe incompetentul ala care ne administra politele. Way to go alli… Ba mai mult, cucoana care ne-a primit in birou ei aproape ca insinua ca noi purtam toata vina si colegul ei era doar ocupat.
Daca asta e tratamentul regulat pe care il primesc clientii distinsei companii de asigurari, se mai intreaba de ce fac doar rca-uri si din cand in cand un casco la o multinationala…

Episodul 2: Usa de garaj

Cumparam o usa de garaj. Ok, desi suntem la finisat constructia, apar mereu lucruri noi cu care ne confruntam – ca de exemplu cum sa cumperi o usa de garaj. Cautam pe internet, intrebam in stanga si in dreapta, gasim intr-un final 2 furnizori cu care sa discutam. Unii, cu sediu aci in Iasi, cu reclama cu importanta cu istoric cu vorbe de genul “experienta care ne recomanda”. Altii, o tipa recomandata de un prieten al constructorului care (trebuie sa o citez) “nu isi face griji de concurenta fiindca, de obicei, face cele mai bune oferte”. Buuuun. Ambii vin, masoara, pleaca.
Firma: pai sunt 2 variante, automata si manuala, vreti cu clanta … daca da, mai pui 70 euro si cam atat. Bine dar daca vreau sa schimb ulterior? “Nici o problema, se poate, e ok”. Nu ramane o gaura unde a fost clanta? ” Nu stiu, sa intreb, stiti … e sambata… au cam plecat toti… dar e ok asa, ne descurcam noi cumva.”
Si, normal, incep si eu cu un fel de negociere, ridic la fileu bila de bowling (ca mingea de tenis asta oricum nu o vedea) si spun: “Bine, e normal ca noi sa avem si alte oferte dintre care a dvs este destul de scumpa. Au ceva mai special usile dvs?”
Raspuns numai bun pentru perioada de recesiune: “NU !”. Nu?. “Pai nu”, raspunde minunatul sales-man de la “El-e … “. “Asta-i pretul” si atentie … ( expresia castigatoare a locului I la categoria “Du-te si vinde cartofi”) … “Asta-i treaba, asta-i pretul ce pot sa va spun…” Chiar asa, ce poti sa mai spui. Nimic. Nu uita ca atunci cand te plangi de cat de rau iti merge sa iei in calcul ca nu toti clientii sunt si cumparatori.
Tipa, o alta minune a vanzarilor. Totusi, cat de cat mai aerisita. Stia ca vinde usi de garaj, asta e bine. Ne invita la biroul ei care este acasa la ea, mai mult un fel de camera catelului cu un computer pe un birou. Vorbim multe, ne spune de preturi dar nu are nici un pliant, nici o idee despre ce vrem, se balbaie cu ceva pe la calculator, nu prea e in stare sa ne explice clar cum se inchide/deschide usa daca pica curentul, si … bomba castigatoare… “Eu va dau garantie oricum dar, daca vreti mai ieftin, nu va dau factura si platiti suma +20% nu 24% cat ar fi cu TVA”. CE? Nu imi dai factura si imi incasezi totusi o parte de TVA? Imi faci o reducere de 4% iar eu nu raman cu nici o dovada ca am luat usa de la tine? Sincer… Asta e rezultatul faptului ca lumea a intrat intr-o recesiune economica din care trebuie sa invatam sa fim competitivi ?
Am cumparat usa de garaj de la furnizorul 3 care a dat un pret ok si a stiut sa faca o vanzare: cu prezentare, beneficii, VALOARE si pret. Din nefericire cand eu nu percep nici o valoare in ceea ce vinzi tu, CHIAR VOI CAUTA SA CUMPAR DUPA PRET. Si asa cum mentorul meu in vanzari si eu am tot spus: Vinde o Valoare Nu Un Pret.

Episodul 3: Buldoexcavatorul si vanatorul de bani

E o discutie intreaga cu drumul nostru de pe Bucium care e privat si rau si primaria nu vrea sa-l ia, curtea noastra care trebuia nivelata, etc. Un vecin are un buldoexcavator cu care mai lucreaza si eu, il sun sa ma ajute. “Vecine… pentru tine si numai astazi iti iau 1 milion pe ora (100 RON/ora – pentru cititorii mai tineri) ca in rest sub unu doua sute nu il dau.” Bine, placa asta a tot spus-o si altor vecini, probabil crezand ca suntem oligofreni si nu putem intreba pe aia care stau la coada cu utilajele zile intregi prin intersectii pana ii ia cineva. Asta e pretul peste tot, deci, nici o favoare. In fine, fiindca era liber si aproape il iau sa imi niveleze prin curte si mi-l trimite pe unul care, pe langa faptul ca era foarte smecher si arogant, era sa imi darame si scarile, mi-a dezlocat gardul si era sa striveasca si bietii muncitori care lucrau la casa. DUDE ! Adica eu te platesc, ma jecmanesti si imi trimiti si pe ala care mai mult strica. Noroc ca l-am convins (mai mult l-a convins Laurentiu, seful de echipa) ca e bine cum vrea clientul nu cum vrei tu. In fine, desi vecinul meu si seful lui mi se tot planse ca nu are bani, ca firma de leasing ii sufla in ceafa cu datoriile, ca viata e grea si ca nu mai e ce-a fost in constructii, la final ii zic omului: “Da putin pe drum cu lama ca uite, s-a stricat si e pacat, daca tot esti aici, platesc o ora in plus, nici o problema”. In acel momentul omul ia foc: “Ca ai zis pana la 4 si e 4:30, ca am si eu copil de luat de la gradinita ca nu mai misc un centimentru, eu am terminat programul”. Right. A doua zi, era aliniat la Hanul “Trei Sarmale” (pentru cunoscatori) asteptand in cabina utilajului sa il ia cineva.

Ce e foarte amuzant? La ora 16:00 am trecut pe acolo si omul terminase programul de stat degeaba. Stiti cum e, timpul trece, leafa merge.